Accesibilitate
|
Contact
|
STRATEGIE 2021 - 2027
|
STRATEGIE 2014 - 2020
|
|
REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE
|
Procedura operationala atestare AMP
|
declaratii de avere
|
Program de audiente
- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:
Director general
jr. Ionela Sandu |
joi,
ora 13.00 |
Director general adjunct
ec. Ionela Șerban |
miercuri,
ora 13.00 |
|
Program
• Aparat propriu:
- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00
• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului
- program permanent tel. 119 si (0245) 983
|
RAPOARTE DE ACTIVITATE
|
Protectia datelor cu caracter personal
A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal
Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]
|
RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII
|
|
|
ALTE INFORMATII
|
|
AUDIT PUBLIC INTERN
|
|
Comunicate de presa |
Întâlnire educativă între beneficiari adolescenți și deținuți
15.04.2021
Click pentru download comunicat
Beneficiarii Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Floare de Colţ, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, au avut parte de o altfel de activitate educativă, în data de 14.04.2021. 16 dintre adolescenţi, băieţi şi fete, au participat la o întâlnire on-line - sincron, prin aplicaţia Google Meet, respectând măsurile de protecție impuse în perioada pandemiei , cu 3 deţinuţi din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni şi de la Penitenciarul de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou. Întâlnirea a fost găzduită de Centrul de Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, şi s-a desfăşurat în cadrul proiectului de prevenire a delincvenţei juvenile Dincolo de aparenţe, lansat în urmă cu 11 ani.
În cadrul întâlnirii au fost dezbătute aspecte legate de răspunderea penală şi contravenţională a minorilor, cât şi problemele frecvente cu care aceştia se pot confrunta în societate: capcanele internetului şi ale site-urilor de socializare, violenţa şi viciile din rândul tinerilor, bullyng-ul etc. Adolescenţii au ascultat cu interes şi curiozitate poveştile de viaţă ale deţinuţilor, care le-au transmis mesaje anti-infracţionale şi le-au explicat câte au de pierdut în doar câteva clipe în care încearcă să fenteze legea.
Deţinutul de la Penitenciarul Mărgineni, în vârstă de 33 de ani, care săvârşeşte o pedeapsă privativă de libertate de 25 de ani, le-a povestit tinerilor cum problemele din familie, certurile părinţilor, neînţelese de el la acea vreme, l-au determinat să caute o altă ”familie”, ca formă de protest sau pentru a-i pedepsi pe adulții de lângă el. A găsit-o printre aşa-zişii prieteni, într-un anturaj total nepotrivit. A început să consume droguri, să fure, iar în cadrul unui jaf o persoană şi-a pierdut viaţa. Au urmat nopţi în care nu a putut închide ochii, s-a refugiat în alcool şi, în cele din urmă, a ajuns în închisoare. Şi-a pierdut tinereţea, jumătatea şi pe cei pe care îi credea prieteni. Cu toţii l-au abandonat, însă familia, pe care a respins-o în adolescenţă, a fost singura care i-a rămas aproape. Prin povestea sa, le-a transmis beneficiarilor noştri să fie recunoscători pentru ceea ce au, să fie oameni de bine pe viitor, să îi preţuiască pe cei ce îi ajută şi să muncească pentru ceea ce îşi doresc, întotdeauna în mod legal!
Una dintre deţinutele de la Penitenciarul Târgşorul Nou are doar 22 de ani şi săvârşeşte o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru furt calificat. A povestit cum i se părea că părinţii nu îi oferă tot ceea ce îşi dorea şi a încercat să obţină singură. În anturajul în care a intrat s-a îndrăgostit şi a acceptat ca iubitul ei să consume droguri deşi nu îi plăcea acest lucru pentru că, spune ea, era total schimbat. Dar îi plăcea să fie luată de la şcoală cu o maşină scumpă şi să stârnească invidia fetelor de vârsta ei, la acea vreme. În penitenciar şi-a dat seama că iubirea familiei şi a prietenilor este cea mai mare bogăţie şi le-a atras atenţia beneficiarilor că bunurile materiale sunt cele mai puţin importante.
Cealaltă deţinută de la Penitenciarul Târgşorul Nou, a fost complice la înşelăciune prin metoda ”Accidentul”. Povestește că a fost orbită de iubire, după ce a fost abordată de un bărbat pe o rețea de socializare. 6 luni au vorbit la telefon și în mediul virtual și, în cele din urmă, a fost surprinsă să afle că bărbatul iubit are doi copii minori și comite infracțiuni, ba chiar că este închis într-un penitenciar. Din iubire a acceptat tot, a fost manipulată și a ajuns și ea la închisoare pentru 4 ani. Le-a spus beneficiarilor noștri să nu se lase înșelați de vorbe frumoase și de fotografiile plăcute pe care le văd în mediul on-line pentru că aparențele pot fi înșelătoare.
Aflând poveștile celor 3 deținuți, tinerii vor fi mai atenți la cei cu care interacționează și pot evita să devină victime sau chiar complici ai celor care nu respectă legea. Adolescenții au pus întrebări și au fost surprinși de răspunsurile primite. Prin aceste exemple concrete, adolescenții pot înțelege că în câteva momente de adrenalină, de distracție, în care încearcă să obțină ceea ce își doresc, fără prea mari eforturi, viața lor poate fi distrusă. Un anturaj nepotrivit îi poate conduce către câțiva ani de detenție. Printre regretele deținuților, beneficiarii noștri au auzi cuvinte precum: ”Regret că nu i-am făcut pe părinți mândri de mine, regret că i-am dezamăgit, regret că mi-am pierdut libertatea.”, ”Regret că mi-am pierdut tinerețea! Îmi văd nepoții crescând printr-un geam, când vin la vizită...”, ”Îmi este teamă că nu îmi voi mai găsi părinții în viață și nu o să mă mai pot bucura de ei...”, ”Regret tot ce am făcut... Prima zi de detenție a fost groaznică, nu mai speram la viață.”.
La activitatea on-line au participat reprezentanții instituțiilor partenere în proiect și voluntari de la Organizația Salvați Copiii - filiala Dâmbovița.
|
Povestea Irinei - victima violenţei domestice care a avut curajul să-şi înfrunte agresorul după 17 ani de suferinţă
13.04.2021
Click pentru download comunicat
”Mi-aş fi rupt gâtul când am realizat că un om nu îşi schimbă caracterul, că un om nu se schimbă niciodată... Dar mi-au trebuit 17 ani ca să realizez...”
Am ales să vă prezentăm povestea Irinei, în vârstă de 44 de ani, ca exemplu de putere, pentru toate victimele violenţei domestice, în special pentru cele care consideră că e mai bine să îndure cuvintele urâte şi loviturile, sperând că vor trece şi nu se vor mai repeta. Din păcate, în majoritatea cazurilor, o palmă iertată este urmată şi de alte acte de violenţă, de suferinţe şi de vieţi distruse. Violenţa, sub orice formă, nu trebuie tolerată, pentru că poate duce la adevărate tragedii!
Irina s-a căsătorit cu bărbatul iubit, însă, după câţiva ani de căsnicie, alcoolul a scos din el cea mai urâtă parte, cea agresivă. Timp de aproape 17 ani a tăcut şi a suportat traumele psihice cauzate de jigniri, înjurături, dar şi pe cele fizice, cauzate de loviturile repetate şi din ce în ce mai puternice ale bărbatului căruia i-a oferit trei copii. Rănile provocate de violenţă nu s-au comparat niciodată cu durerea pe care a simţit-o pierzând primii doi copii, fetiţe, la scurt timp după naştere. Incompatibilitatea RH-ului a dus la moartea fetiţelor, dar dorinţa de a fi mamă a fost mai puternică, iar Irina a fost binecuvântată cu un băiat sănătos, acum în vârstă de 15 ani. Din păcate, de agresivitatea tatălui nu a scăpat nici băiatul, pe care femeia l-a ferit cât a putut de loviturile dure. A preferat să le încaseze ea. A tăcut, a plâns, a zăcut la pat, nu de puţine ori... A încercat să se despartă de soţul ei, însă, de fiecare dată îl ierta atunci când părea că îşi regretă faptele. Agresiunile au continuat, de fiecare dată tot mai puternice. A căutat alinare la părinţi, dar s-a lovit de prejudecăţi. "Mama îmi spunea: e bărbatul tău, tu ţi l-ai ales, nu trebuie să ştie nimeni ce e în familia ta. La noi, la romi, mentalitatea este să-ţi asculţi bărbatul, să faci tot ce spune el, să ai familie... Trebuie respectate vorbele acestea, din mamă în fiică, din tată în fiu... Nu am crezut niciodată în aceste obiceiuri, dar le-am respectat pentru că aşa trebuia în comunitate, m-am complăcut în situaţie. M-am minţit că îl iubesc. Am acceptat prima palmă, am zis că poate mâine nu mă mai bate... Apoi a fost un pumn, un şut, o jignire, când se îmbăta alte jigniri şi cuvinte urâte... Am zis, lasă că se trezeşte din beţie şi nu se mai întâmplă. M-am îmbătat cu apă rece!".
Irina nu a fost lăsată să meargă la serviciu în cei 17 ani de căsnicie. Nici soţul ei nu voia să lucreze. "Nu pleci tu la muncă, muncim împreună. Aveam cai şi căruţă, mă târa la pădure. Baiatul a mers de-a buşilea prim pădure, a făcut primii paşi printre copaci.". Pentru ajutorul social muncea femeia pentru amândoi. Lucra cot la cot cu bărbaţii la săpat de şanţuri, iar acasă se lovea şi de gelozia soţului, care ducea tot la agresivitate. Nici la părinţii săi nu a mai avut voie să meargă "dacă mă duceam de capul meu, când ajungeam acasă îmi luam bătaie.". La un moment dat, în vecinătatea locuinţei s-a mutat o familie venită de la Târgovişte, de la oraş. Irina a mers să muncească în gospodăria vecinilor. Doamna Marinela i-a văzut vânătăile şi cicatricile, auzea certurile mai mereu şi i-a spus Irinei că nu trebuie să suporte o viaţă atât de chinuită, dar sfatul nu i-a fost urmat pe moment. În scurt timp, Irina nu a mai fost lăsată de catre soţ nici în curtea vecinei la muncă: "Ca să mă duc la o vecina trebuia să îmi dea înainte o sticlă de ţuică pentru soţul, peste gard.". Doamna Marinela nu a mai suportat şi i-a spus bărbatului, cu vorbă bună "să nu îşi mai bată joc de soţie". Nervos, acesta a ripostat şi a vrut să îşi lovească vecina. Irina a intervenit între ei, iar bătaia a încasat-o tot ea: "Mi-a dat o bătaie... Nici nu mai ştiu cu ce nu mi-a dat. A prins o blană şi a dat până s-a rupt blana. Nu a fost cea mai cruntă bătaie. Cel mai rău a fost când mi-a dat cu un par în cap şi mi-a spart cutia craniană.". Cicatricea a rămas, iar acum Irina poartă breton pentru a o ascunde.
Episodul bătăii cu blana de lemn a fost cel care a adus-o pe femeie în centrul dedicat victimelor violenţei domestice, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, împreună cu fiul său. Cum? Cu ajutorul oamenilor din jur! Vecina a anunţat poliţia, iar primarul din localitate a îndrumat-o către centrul de recuperare. "Nu mai puteam sta cu el. Îl uram de moarte. Nu îl mai puteam vedea. Eram precum şobolanul...nu aveam o gaură în care să intru. Când am ajuns la centru eram bătută, umflată, cu capul tot vânăt, eram praf. Când am intrat nici nu îmi simţeam picioarele, nu ştiam nici pe ce pământ calc. Mă simţeam străină, o femeie de etnie romă, fără şcoală, cu un copil de 6 ani după mine, traumatizat şi el, nu mai vorbea nici cu mine...". Irina spune că dacă nu avea această şansă, să ajungă alături de copil în centru, baiatul ar fi dezvoltat o formă de autism. Aici au primit haine, mâncare, găzduire, consiliere şi ceea ce nu au avut niciodată acasă: afecţiune, grijă, iubire. Etnia nu a contat nicio clipă: "Nicio secundă nu m-am simţit marginalizată. Dacă nu ajungeam în centru, eram moartă.". Irina s-a comportat natural şi toţi din jur au văzut o mamă devotată şi iubitoare, o femeie puternică, dar greu încercată, o gospodină desăvârşită, o femeie harnică, responsabilă şi recunoscătoare. Personalul a prins repede drag de ea şi de copil. Nu doar că au fost îngrijiţi şi consiliaţi, ba chiar Irina a fost ajutată să îşi finalizeze studiile liceale. Acasă făcuse doar 9 clase, atât cât i-au permis părinţii. A fost înscrisă de către conducerea Centrului de recuperare pentru victimele violenţei în familie la un liceu din Târgovişte, pe care l-a finalizat. A luat BAC-ul la 40 de ani. Între timp a fost recomandată cunoscuţilor şi a făcut curăţenie în mai multe locuinţe, până când au reuşit să o angajeze la fabrica de frigidere. Făcea naveta la serviciu, la liceu, îşi ajuta şi copilul la teme şi viaţa părea că revine la normal. Fostul soţ nu a lăsat-o, însă, să trăiască liniştită şi era mereu pe urmele ei, întotdeauna cu parul după el, în ciuda faptului că avea un ordin de restricţie. Nu avea voie să se apropie nici de femeie, nici de copil, dar a continuat să o agreseze pe Irina, ori de câte ori a fost posibil. Coşmarul părea departe de a se finaliza.
După ce s-a terminat perioada de găzduire în centru, Irina spune că era "cu stima de sine ridicată, încrezătoare în ajutorul lor şi pe viitor, ştiam că dacă el vine după mine, ei mă vor ajuta, nu mai eram singură. Eram, totuşi, bulversată, îmi era teamă că fostul soţ vine după mine. Era încă liber. A ajuns în puşcărie târziu, după ce vecina căminului conjugal, doamna Marinela, i-a făcut mai multe plângeri pentru distrugeri şi alte agresiuni, pentru că el nu se potolea, se răzbuna pe vecinii care m-au ajutat". În continuare, a locuit cu chirie la un bătrân, împreună cu băieţelul ei, până când, într-o seară, când s-a întors de la serviciu, şi a găsit copilul plângând. Şi-a dat seama că bătrânul se comportă urât cu fiul său şi a plecat imediat din casa lui, ajutată de o altă vecină. A fost dusă în gospodăria unui bărbat, care locuia singur: "Mi-a spus: nu îţi iau bani pe chirie, că eşti ţigancă d-ale mele şi eşti mamă devotată. Vom plăti facturile jumătate-jumătate şi, dacă vrei, putem mânca împreună.". Irina nu a fost încrezătoare, dar era singura variantă la acel moment. Surprinzător, aici şi-a găsit liniştea, dar fostul soţ a găsit-o şi chiar a intrat peste ea în casă. A bătut-o iar, vărsându-şi asupra ei toată furia acumulată, chiar în faţa copilului. Însă, Irina nu mai era singură. Îl avea alături pe bărbatul care a primit-o în casa lui. A aparat-o în faţa fostului soţ şi a reuşit să-l facă să renunţe la obsesia pentru ea. Astfel, viaţa Irinei s-a mai liniştit, iar bărbatul care i-a întins o mână şi i-a arătat bunătate, i-a devenit prieten, confident şi soţ. Acum trăiesc liniştiţi şi au o gospodărie frumoasă împreună.
Pentru că, părinţii nu i-au permis să studieze mai mult, Irina a rămas cu o mare sete de cunoaştere, de învăţare. În prezent, este studentă în anul II în cadrul Universităţii din Piteşti, la Facultatea de Științe ale Educaţei, Științe Sociale şi Psihologie. Chiar dacă acum simte că trăieşte cu adevărat, nu uită binele care i s-a făcut şi ca o răsplată pentru ajutorul primit, îşi doreşte să ajute, la rândul ei, alte victime ale violenţei domestice: "M-am tot gândit cum să ajut şi eu femeile ca mine, să le deschid mintea? M-am gândit că dacă voi lucra în domeniu am posibilitatea să le ajut şi am ales asistenţa socială.". Îşi doreşte să finalizeze facultatea şi va urma şi un master în domeniu. Şi-a continuat job-ul la fabrica de frigidere, dar speră să lucreze în domeniul asistenţei sociale. Se pregăteşte intens pentru acest lucru. Este foarte conştiincioasă, participă la toate cursurile (on-line), îşi face temele şi învaţă pentru examene şi noaptea, deoarece pe timpul zilei este la serviciu. Se ocupă de treburile casnice, de gospodărie, de fiul său şi de soţ. Cu toate acestea ţine pasul cu colegii săi de la facultate.
Noi o felicităm pentru puterea de a trece peste toate greutăţile, pentru ambiţia pe care o are şi pentru că a avut curajul să iasă de sub umbra agresivităţii bărbatului care aproape că a omorât-o în bătaie. Irina s-a ridicat, de fiecare dată, şi este un exemplu demn de urmat pentru toate femeile care îşi plâng suferinţa în singurătate! Nu trebuie să trăiţi aşa! Cereţi ajutorul celor din jur şi veţi avea şansa la o viaţă normală. Locul agresorilor nu este în viaţa voastră!
Irina s-a regăsit şi acum are tot ce îşi doreşte: "Nu mă încântă banii, averea, luxul... toate mă lasă rece. Cunosc adevăratele valori ale vieţii: familia, copiii şi liniştea!", spune acum, femeia vindecată, resemnată şi cu zâmbetul pe buze, zâmbet regăsit după ani de lacrimi şi suferinţe. Fiţi şi voi ca Irina, adevărate eroine!
|
Povestea lui Carmen - voluntar pentru copiii speciali - ”De la ei am învățat ce este curajul...”
07.04.2021
Click pentru download comunicat
Carmen are 19 ani, este o domnişoară frumoasă, isteaţă, ambiţioasă, iar privirea ei blândă şi zâmbetul cald sunt suficiente pentru a ne da seama că este o persoană cu totul deosebită. De 14 ani este în familia doamnei Luminiţa, asistent maternal care a ales să îşi întregească familia alături de alţi copii în afară de fiul ei. Acum băiatul doamnei este în Anglia, dar are două fete în plasament pe care le iubeşte şi le îngrijeşte ca pe proprii ei copii, pe Carmen şi pe Maya, aşa cum este alintată sora ei mai mică.
Începutul a fost dificil pentru Carmen. Avea doar 5 ani când a ajuns la Târgoviște, la doamna Luminiţa sau "mami", aşa cum îi spune cu drag. Povestește cu lacrimi în ochi că nu înţelegea prea bine ce i se întâmpla, iar termenul de plasament îi era necunoscut și prea dificil. Însă, grija, atenția și iubirea asistentului maternal au ajutat-o să se acomodeze rapid. ”Stau aici de 14 ani. Sunt ca acasă! Ei sunt familia mea, înseamnă totul.”, spune Carmen zâmbind.
Și-a văzut mama biologică o singură dată, în copilărie, dar nu își mai dorește să o mai întâlnească și nici să-i adreseze vreo întrebare: ”Consider că ceea ce este acum este exact cum trebuia să se întâmple.”. Carmen a avut norocul să o aibă și pe sora ei mai mică alături. Este și ea în grija doamnei Luminița, care ne asigură că fetele vor rămâne alături de dumneaei, chiar și după ce li se încheie măsura de protecție.
Carmen este elevă la Colegiul Național Constantin Cantacuzino din Târgoviște, urmând profilul pedagogic, la îndrumarea managerului de caz din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, care se ocupă de cele două surori. Este o elevă foarte bună, care a obținut și bursă de merit pentru rezultatele sale, având media generală peste 9,50. Se gândește să urmeze o carieră în domeniu, fie ca educator, fie ca profesor de sport, întrucât a practicat mai multe sporturi, precum atletism, baschet, înot și îi place și să predea. A avut câteva experiențe făcând practica de specialitate: ”Cel mai mult mi-a placut la grădiniță, la copiii mici. La ceilalți am avut emoții. Sunt foarte siguri pe ei și dacă te simt că ai emoții sau dacă greșești ceva imediat te atacă.”. Deși pare foarte sigură pe ea, Carmen ne povestește că are momente când nu este la fel de încrezătoare. Îi place să fie foarte pregătită, indiferent de situație, dar are și momente când spontaneitatea este punctul ei forte și rezultatele nu au dezamăgit-o.
Pe lângă școală și sport, adolescenta are și alte preocupări, fiind voluntar pentru copiii speciali. Sora ei este un copil special și, fiind mereu alături de ea, a început să lucreze cu beneficiarii Fundației Special Olympics și ai Asociației Îngeri printre îngeri. Se gândește chiar să devină instructor de înot pentru acești micuți. ”Sunt foarte afectuoși. Sunt ca niște prieteni. De câte ori vorbești cu ei ai impresia că ești prietenul lor bun, deși poate că îi vezi pentru prima dată... De la ei am învățat ce este curajul! Am cunoscut și adulți speciali, care își conștientizază problemele, dar au trecut peste ele și au o viață normală. Sunt un exemplu! Consider că uneori sunt marginalizați, dar asta depinde și de familia din care provin cei care îi resping. Dacă acasă învață să îi accepte pe cei diferiți, o vor face și ei!... Trebuie să înțeleagă toată lumea că nu este vina lor că sunt așa. Eu știu că ei sunt mai puternici decât noi și avem multe de învățat de la ei.”.
V-am spus de la început că adolescenta noastră este deosebită. Nu a renunțat la sport chiar dacă are mult de învățat. Și-a descoperit și pasiunea pentru fitness și nu doar că face zilnic mișcare, ci se gândește că pe viitor își va putea deschide propria ei sală de fitness. La cât este de ambițioasă suntem siguri că va reuși!
Surprizele nu se opresc însă aici, pentru că marea ei pasiune este teatrul. A făcut cursuri de actorie la Palatul Copiilor din Târgoviște timp de 5 ani și ne povestește că personajul ei preferat, din cele interpretate până acum, este Hamlet. De asemenea, afirmă un pic sfioasă că îi plac personajele negative ”Îmi plac personajele negative. Mi se par interesante și parcă ele sunt cele care fac atractive operele.” Prin intermediul teatrului a descoperit orașul Sighișoara de care a fost profund impresionată. Spune chiar că i-ar plăcea să locuiască acolo.
Recapitulând, Carmen are foarte multe planuri. Este hotărâtă să dea examenul de titularizare anul acesta, imediat după BAC. Știe sigur că în viitorul apropiat va fi profesor, că va deveni instructor pentru copiii speciali. În viitorul mai îndepărtat visează la propria sală de fitness și nu va renunța niciodată la actorie ”Mi-aș dori să fiu și actriță, de ce nu?”. Unul dintre visurile sale mărețe este să aibă propria ei casă. De câte ori închide ochii are imaginea foarte clară în minte. ”Știu exact cum o să arate tot, fiecare detaliu. Totul este foarte bine stabilit. Mami, tati și Maya pot veni și ei la mine, dacă își doresc.”, povestește fata plină de entuziasm. La fel de încrezătoare ne spune că este norocoasă pentru că tati (soțul doamnei Luminița) lucrează în domeniul construcțiilor și o va ajuta să-și îndeplinească visul.
Împreună sunt o familie fericită! Fetelor nu le lipsește nimic, iar doamna Luminița și soțul dumneaei s-au îmbogațit, având mai mulți copii acum. Despre Carmen vorbesște plină de mândrie, cu un zâmbet larg pe chip ”Este copilul meu. Nu am ce să-i reproșez. Are foarte mare ambiție, este muncitoare și ascultătoare. Mereu a fost foarte cuminte! Ambele fete rămân la mine, orice ar fi!”.
Și noi ne mândrim cu Carmen! Ne bucurăm că și-a găsit drumul în viață, sub îndrumarea noastră, chiar dacă primii ani ai copilăriei i-au fost foarte grei. Vom rămâne mereu alături de ea și o vom susține oricând va avea nevoie. Pentru că o cunoaștem foarte bine, afirmăm hotărât că va reuși tot ceea ce și-a propus, pentru că este responsabilă, perseverentă și are un suflet curat și bun! Și despre doamna Luminița avem doar cuvinte de laudă, întrucât ne-a arătat că este un adevărat profesionist. Dedicarea, grija și iubirea pe care le-a arătat copiilor ce i-au trecut prin brațe sunt calitățile care o recomandă și pe care le dăm ca exemple tuturor celor ce își doresc să devină asistenți maternali profesioniști în cadrul instituției noastre.
|
Sesiune informativ-preventivă DGASPC Dâmbovița - IPJ Dâmbovița PROGRAMUL PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE ȘI A AGRESIUNILOR DE NATURĂ SEXUALĂ
02.04.2021
Click pentru download comunicat
Specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa şi-au unit, din nou, forţele cu specialişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa în vederea prevenirii violenţei în familie şi pentru a le proteja pe victimele agresiunilor fizice. Chiar dacă protocolul de colaborare între cele două instituţii are câţiva ani vechime, obiectivele, activităţile, precum şi toate detaliile sunt stabilite anual.
Prima sesiune informativ-preventivă, din acest an, din cadrul programului pentru prevenirea violenţei în familie şi a agresiunilor de natură sexuală, a avut loc în data de 01.04.2021, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, respectând toate prevederile legale în vigoare, valabile în perioada stării de alertă, în contextul pandemiei. Au fost expuse problemele cu care se confruntă cei care lucrează cu victimele violenţei domestice, modalităţile prin care acestea pot fi ajutate în ceea ce priveşte găzduirea, protecţia şi consilierea psihologică şi legislaţia în vigoare referitoare la infracţiunile contra persoanei - violenţă domestică. Prevenirea violenţei în familie reprezintă una dintre priorităţile naţionale ale Poliţiei Române şi unul dintre principalele obiective ale instituţiei noastre. Astfel că, doar lucrând împreună, specialiştii din cele două domenii pot sprijini victimele agresiunilor fizice şi le pot apăra în faţa agresorilor, reprezentând poate singura lor şansă la o viaţă normală.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, a fost prezentată şi aplicaţia Bright Sky Ro, o aplicaţie gratuită destinată persoanelor afectate de violenţa domestică, inclusiv pentru cei din jurul lor: angajatori, colegi, prieteni, familie şi alţi apropiaţi.
Stă în puterea fiecăruia dintre noi să salvăm o persoană care, de teamă sau din alte motive, suportă agresiunile fizice! Nu putem rămâne indiferenţi observând rănile fizice, durerea şi suferinţa victimelor violenţei domestice. Printr-un simplu apel către poliţie putem salva o viaţă, putem schimba un destin!
|
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului - 2 aprilie
01.04.2021
Click pentru download comunicat
Cu toţii suntem greu încercaţi de perioada dificilă pe care o parcurgem, dominată de restricţii şi schimbări ale obiceiurilor zilnice, însă există o categorie de copii pentru care aceste momente sunt mult mai greu de înţeles şi de trăit, reprezentată de micuţii care au tulburări din spectrul autist. La fel de greu este şi pentru părinţii lor, care au nevoie de mai multă putere şi mai multă răbdare pentru a-i susţine pe copiii speciali din viaţa lor.
În data de 2 aprilie, în fiecare an, marcăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului şi ne îndreptăm gândurile bune către aceşti micuţi şi către familiile lor. Este cel mai bun prilej pentru a contribui la informarea societăţii despre această dizabilitate şi pentru a conştientiza importanţa acceptării şi a incluziunii sociale pentru aceşti copii. Doar alături de semenii lor, care nu au probleme de sănătate, pot învăţa, se pot dezvolta şi vor încerca să se descurce singuri.
Statisticile sunt alarmante, numărul copiilor cu Autism fiind tot mai mare de la un an la altul. În judeţul Dâmboviţa în anul 2019 erau înregistraţi 292 de copii cu tulburări din spectrul autist. În 2020 numărul lor a crescut la 339, iar în 2021 a ajuns la 377. Pentru a veni în sprijinul acestor copii și al familiilor lor, se oferă servicii gratuite în cadrul centrelor specializate pentru copiii cu autism. Aceste centre funcționează atât în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, cât și în subordinea Primăriei Târgoviște.
Instituţia noastră îi susţine pe micuţii care au nevoie de mai multă atenţie, dar şi pe părinţii lor, prin servicii specializate de terapie, oferite în cadrul Centrului de recuperare, socializare și consiliere a copilului cu dizabilități (Târgoviște str. Vlad Țepeș, nr. 6 A) și în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap (Târgoviște, str. Ion Ghica, nr.2). Serviciile oferite în cadrul centrelor specializate sunt: terapie ocupațională, terapie comportamentală aplicată (ABA), consiliere psihologică a copilului, kinetoterapie, logopedie, educație formală și informală, consiliere și educare a părinților/reprezentantului legal. Părinții sau reprezentanții legali ai copiilor cu tulburări din spectrul autist reprezintă cel mai important sprijin pentru micuţii atât de speciali, ei fiind cei mai buni şi răbdători terapeuți, specialiști, prieteni... Îi felicităm pentru efortul lor şi le suntem alături în acest drum greu de parcurs şi de înţeles.
În cadrul Centrului de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap, care face parte din Complexul de Servicii Sociale Târgovişte Casa Soarelui, a fost marcată această zi prin activităţi terapeutice vesele, colorate şi extrem de utile pentru copii. Chiar dacă activităţile zilnice în vederea recuperării beneficiarilor aşa sunt, pline de energie şi entuziasm, de această dată bucuria a fost parcă mai mare decât de obicei. De ce? Pentru că putem să atragem, din nou, atenţia asupra nevoii de înţelegere şi de integrare a acestor copii în comunitate!
Suntem aici pentru micuţii atât de dragi nouă, pentru adulţii din jurul lor şi pentru a trage un semnal de alarmă întregii societăţi: trebuie să fim alături de semenii noştri, care nu au fost la fel de norocoşi ca noi, să îi acceptăm, să îi ajutăm şi să le permitem să fie în preajma noastră cât de mult îşi doresc. Pentru ei înseamnă enorm, iar pe noi ne ajută să devenim mai buni!
|
|
|
|