Accesibilitate

Marire font / Micsorare font

Contact

STRATEGIE 2021 - 2027

STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE

Procedura operationala atestare AMP

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:


Director general
jr. Ionela Sandu

joi,
ora 13.00

Director general adjunct
ec. Ionela Șerban

miercuri,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent
tel. 119 si (0245) 983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

Protectia datelor cu caracter personal

A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal

Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

AUDIT PUBLIC INTERN

Comunicate de presa

Acțiune avand ca scop încheierea lucrărilor de reabilitare, igienizare și dotare a unei locuințe, în vederea prevenirii separării copiilor de familie
29.04.2013

Click pentru download comunicat

În data de 29 aprilie 2013, în localitatea Petrești a avut loc o conferință de presă la care au participat vicepreşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ioan Marinescu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Cristiana Bucur și directorul general adjunct, Doinița Dinu. Acțiunea a avut ca scop încheierea lucrărilor de reabilitare, igienizare și dotare a unei locuințe, în vederea prevenirii separării copiilor de familie.

În ianuarie 2013, în cadrul unui reportaj, la o televiziune națională, a fost prezentat cazul unei familii formată din părinţi şi trei copii minori, din comuna Petreşti, sat Ioneşti, judeţul Dâmboviţa, care locuiau în condiții improprii. Consiliul Județean Dâmbovița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și instituţia Avocatul Poporului s-au autosesizat şi s-a dispus efectuarea unei anchete sociale.

După efectuarea vizitei la domiciliul familiei respective, a fost necesară găsirea unor forme de sprijin pentru reamenajarea locuinţei, inclusiv dotarea cu mobilier adecvat, astfel încât să fie create condiţii decente pentru ca minorii să poată rămâne în grija familiei.

Astfel, Consiliul Județean Dâmbovița s-a implicat, prin intermediul consilierului județean Marius Lupoiu, care a asigurat fondurile pentru achiziționarea materialelor necesare renovării și igienizării locuinței (rigips, pastă îmbinare, multibax, parchet, ciment, var lavabil, vată minerală, șipci de lemn, etc.).

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a realizat cu salariații proprii lucrările de reabilitare, igienizare și dotare a locuinței (turnat șapă în cele două camere și hol, tencuit, întăriri pereți, montat rigips pereți și tavan, izolat tavan, zugravit, montat parchet, ușă, coșuri, sobă).

De asemenea, locuința a fost dotată cu ușă, pat dublu și simplu, pătuț copil, 3 dulapuri, masă, saltele, perdele, pături, mochetă, lenjerii de pat,  sobă cu plită, aragaz, butelie de gaz și burlane. Acestea au fost obținute de către DGASPC Dâmbovița din sponsorizări.

Cu sprijinul consilierului județean Bănilă Alexandru, familia a primit și un frigider  cu alimente pentru Sărbătorile Pascale.


D.G.A.S.P.C. Dambovita a semnat contractul de lucrări pentru proiectul „Centrul multifunctional de resurse si servicii pentru adulti cu handicap Dambovita”, cod SMIS 20917
11.04.2013

Click pentru download comunicat

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, beneficiar al proiectului „Centrul multifunctional de resurse si servicii pentru adulti cu handicap Dambovita”, cod SMIS 20917, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritara 3, Domeniul major de interventie 3.2, Contract de finanţare nr. 2321/05.10.2011, anunţă că în data de 20.02.2013 a fost semnat contractul de lucrări pentru acest obiectiv.

Proiectul se implementează în perioada 06.10.2011-05.07.2014.

Locul de implementare al proiectului: Târgovişte, str. M. Brezişeanu, nr. 25, judeţul Dâmboviţa, regiunea Sud-Muntenia.

Valoarea proiectului: 3.655.873,47 lei, din care 2.814.275,80 lei reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Organismul Intermediar: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale din judeţul Dâmboviţa. Aceasta se va realiza prin înfiinţarea unui nou centru social, Centrul social multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap care va cuprinde, pe lângă serviciile oferite în prezent prin compartimentele existente, şi două noi tipuri de servicii sociale specializate destinate persoanelor adulte cu handicap din judeţul  Dâmboviţa: Centrul de consiliere şi sprijin pentru integrare socială a persoanelor cu boli psihice şi Serviciul de recuperare şi reabilitare neuromotorie pentru persoane cu handicap.

Se vor executa lucrări de modernizare pentru trei clădiri: clădirea principală (corpul 1), având regim de înălţime subsol parţial, parter şi etaj; două clădiri anexă (corpurile 3 şi 4), care au numai parter, dar şi lucrări de extindere pentru o clădire: clădirea principală (corpul 1), parter, precum şi asigurarea unor dotări pentru desfăşurarea activităţilor specifice fiecărui serviciu în cele 3 clădiri.

Mai multe detalii despre implementarea acestui proiect puteţi obţine de la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, str. I. C. Vissarion nr. 1, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, cod poştal 130011, tel: 0245-217686, fax: 0245-614623, e-mail: [email protected], persoană de contact: Responsabil informare şi publicitate Oproiu Jeni, tel: 0245-217686.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.


Eveniment caritabil cu Valleriana
10.04.2013

Click pentru download comunicat

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC Dâmbovița) și Club Valleriana Târgoviște, au încheiat în data de 14 martie 2013 un protocol de colaborare, având ca obiectiv  formarea/dezvoltarea deprinderilor de viață independentă a copiilor/tinerilor cu sau fără dizabilități, precum și a adulților cu dizabilități aflați în centrele subordonate DGASPC Dâmbovița.

Parteneriatul se va derula pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire și constă în organizarea de activități de promovare în comunitate a centrelor sociale, activități de petrecere a timpului liber, dans modern, fitness zumba, educație pentru sănătate, precum și realizarea de activități caritabile.

În cadrul acestei colaborări, în apropierea Paștelui, va fi organizat un eveniment caritabil zumba fitness, gazda fiind Club Valleriana. Astfel, în data de 14 aprilie 2013, ora 17.00, la Sala Sporturilor din Târgoviște, sunt așteptați toți cei care vor să facă mișcare pentru sănătate. Banii strânși din vânzarea biletelor vor fi donați către persoanele din centrele sociale din județ.

În structura DGASPC Dâmboviţa funcţionează servicii sociale  de tip rezidenţial organizate în structura unor centre sau complexe de servicii sociale în care se află 360 beneficiari, adulţi şi copii.       

  • Complexul de Servicii Sociale Târgovişte “Floare de Colţ” oferă servicii de îngrijire şi găzduire pentru copii aflaţi în dificultate, în cadrul unor apartamente, case, module de tip familial.
  • Complexul de Servicii Sociale Târgovişte oferă servicii de îngrijire, găzduire, consiliere şi reablitare comportamentală pentru copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal.
  • Complexul de Servicii Sociale Găeşti oferă servicii de îngrijire, găzduire, recuperare şi primire în regim de urgenţă pentru copilul cu handicap sever.
  • Complexul de Servicii Sociale “Casa Soarelui” Târgovişte oferă servicii de îngrijire, găzduire şi primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat, precum şi servicii de găzduire pentru cuplurile mamă-copil aflate în dificultate.
  • Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa oferă servicii de găzduire şi îngrijire pentru adulţi cu handicap.
  • Centrul de Servicii Comunitare ,,Floarea Speranţei” Pucioasa şi Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” Gura Ocniţei ofera servicii de găzduire şi îngrijire pentru adulţi cu handicap în cadrul unor locuinţe protejate și centre de zi.

În afară de aceste centre, în subordinea DGASPC Dâmbovița funcționează și un Centru de recuperare pentru victimele violenței în familie.


Lansare carte “Zâmbet de înger”, autor Lorelai
29.03.2013

Click pentru download comunicat

Sub pseudonimul Lorelai, o fetiță cu dizabilităţi de doar 10 ani, aflată în plasament la asistent maternal profesionist, şi-a lansat astăzi prima carte de poezie, proză şi pictură: „Zâmbet de înger”.

Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa a fost gazda acestui eveniment, la care au participat invitați speciali, care au susținut-o pe Alberta să poată lansa prima ei carte. Printre aceştia s-au numărat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ioan Marinescu, senatorul Sorin Roşca Stănescu, directorul DGASPC Dâmboviţa, Cristiana Bucur, secretarul general al judeţului, Vasile Ivanoff, colegii, profesorii şi învăţătoarea Albertei, de la Şcoala Vasile Cârlova, precum şi directorul bibliotecii judeţene, Agnes Erich, gazda evenimentului.

Alberta (pseudonim Lorelai) beneficiază de la naștere de măsură de protecție specială - plasament la asistent maternal profesionist. Datorită  problemelor de sănătate și anume lipsa totală a membrelor superioare și parțiala a celor inferioare, părinții au refuzat s-o ia acasă, astfel ca s-a găsit pentru ea cea mai bună mamă, doamna Pârvan Viorica.

Alberta este un copil sociabil, vesel, activ și foarte ambițios, care a inteles ca orice copil este special si are calități pe care trebuie să și le descopere, că esențialul în viață este să se bucure de tot ce are.
Încă de la grădință a participat la diferite concursuri naționale cum ar fi: ,,La joacă, Olimpicii cunoașterii, Cu Europa...,, primind  diferite diplome de merit.

Alberta este inscrisa la  Scoala Populara de Arta,  Sectia Canto Clasic, si la pictura de 3 ani. Ea a participat  la Festivalul Artelor „ART4U” Targoviste 2011- Sectiunea pictură, unde a obtinut locul I, iar la Sectiunea muzica usoara- locul III.

In cadrul Simpozionului Judetean „Mihai Eminescu- Legenda Sufletului Romanesc” editia I, din 17.01.2012, ea a obtinut  -Premiul I la desen, Premiul I la creatie, Premiul I la muzică ușoară.

Cu toate ca iubeste pictura si muzica, Alberta, nu-si neglijeaza indatoririle scolare reusind sa obtina numai calificative foarte bune, ea fiind in clasa a III a la Scoala gimnaziala “Vasile Carlova” Targoviste.

In decembrie 2012 Alberta a fost selectata din zeci de copii din toata tara sa participe impreuna cu asistentul maternal profesionist Parvan Viorica la Emisiunea PRO TV ”Daruiesti si castigi”, in cadrul careia a fost prezentata povestea ei, care i-a impresionat pe toti cei care au vazut-o si auzit-o si a primit sponsorizari pentru a putea lansa cartea “Zâmbet de înger”, sub pseudonimul Lorelai, în care sunt prezentate creațiile Albertei realizate sub îndrumarea Mamei ei Pârvan Viorica.

Colegii lui Lorelai i-au făcut o surpriză acesteia, recitând din poeziile ei şi interpretând cântece.
Lansarea volumului „Zâmbet de înger” este primul pas pe care Lorelei şi toţi cei care o sprijină  l-au făcut pentru înfiinţarea unei fundaţii care să-i poarte numele, pentru a putea ajuta și alți copii cu dizabilități.


Conferinta de presa - Lansarea lucrărilor de execuție pentru Proiectul "Centrul multifuncțional de resurse și servicii pentru adulți cu handicap" si Demararea lucrărilor de izolare termică și amenajări exterioare la Complexul de servicii sociale.
06.03.2013

Click pentru download comunicat

Ordinea de zi:         

  • Lansarea lucrărilor de execuție pentru Proiectul "Centrul multifuncțional de resurse și servicii pentru adulți cu handicap"
  • Demararea lucrărilor de izolare termică și amenajări exterioare la Complexul de servicii sociale Târgoviște "Floare de colț"
  • Lansarea lucrărilor de execuție pentru Proiectul "Centrul multifuncțional de resurse și servicii pentru adulți cu handicap"

În cadrul Programului Operațional Regional (POR)  2007-2013, Axa prioritară: 3 - „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenție: 3.2 – „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale”,  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a depus la ADR Sud Muntenia în data de 26.05.2010, Cererea de finanțare pentru proiectul “Centrul social multifuncțional de resurse și servicii pentru adulți cu handicap” , situat în Târgoviște, str. Mr. Brezișeanu, nr. 25, cerere care s-a concretizat prin semnarea Contractului de finanțare nr. 2321/05.10.2011. Proiectul se va implementa pe o perioada de 33 de luni începand cu data semnțrii contractului de finanțare.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale din judeţul Dâmboviţa. Aceasta se va realiza, până la sfârșitul perioadei de implementare, respectiv 04.07.2014, prin înfiinţarea unui nou centru social, Centrul social multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap care va cuprinde, pe lângă serviciile oferite în prezent prin compartimentele existente şi două  noi tipuri de servicii sociale specializate, destinate persoanelor adulte cu handicap din judeţul  Dâmboviţa:
- Centrul de consiliere și sprijin pentru integrarea socială a persoanelor cu boli psihice cu o capacitate de 40 persoane/an;
- Serviciul  de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane cu handicap, cu o capacitate de 200 persoane/an.

Valoarea totală a proiectului este de 3.655.873,47 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 2.814.275,80 lei, iar contribuția proprie în proiect asigurată din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița este de 148.554,20 lei, diferența reprezentând TVA.

În data de 20.02.2013 a fost semnat Contractul de lucrări pentru acest obiectiv cu SC   IULCOVER GROUP SA, perioada de execuție fiind de 18 luni.

Lucrările presupun:
a) lucrări de intervenție –reabilitare, modernizare, consolidare asupra celor 2 corpuri    de clădire (parter) aflate în curtea Complexului;
b) lucrări de reabilitare, modernizare, consolidare și extindere Corp 1 - S+P+1 (cu hol   recețtie și  lift pentru persoane cu handicap);
c) asigurarea de dotări pentru desfăşurarea activităţilor specifice fiecărui serviciu în     cele 3 clădiri.

  • Demararea lucrărilor de izolare termică și amenajări exterioare la Complexul de servicii sociale Târgoviște "Floare de colț".

Având în vedere crearea unor condiții optime pentru beneficiarii serviciilor găzduite de Complexul de Servicii Sociale « Floare de Colț » Târgoviște, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, a finalizat procedura de achiziție publică de lucrări pentru  realizarea obiectivului de investiție „Izolare termică fațade și amenajări  exterioare inclusiv lucrări delimitare incintă la Complexul de Servicii sociale “Floare de Colț”.

Lucrările au un  caracter prioritar și de urgență pe baza următoarelor considerente:

  • Deteriorarea finisajelor interioare, în urma formării condensului pe anumite porțiuni de pereți exteriori în încăperi;
  • Deteriorarea finisajelor exterioare, în urma precipitațiilor cât și a calității slabe a finisajelor existente, aplicate pe un strat suport deteriorat și impropriu;
  • Datoriă consumului mare de combustibil pentru încălzirea încăperilor pe timpul iernii și a temperaturii ridicate în spațiile interioare, pe timpul verii.

Lucrările se vor efectua,  în baza contractului de execuție nr. 9928/19.02.2013, încheiat   cu S.C. IULCOVER GROUP S.A. Termenul de execuție este de 30 zile.

Realizarea obiectivului de investiții prevede executarea următoarelor lucrări:

Lucrări în vederea reabilitării termice:
- Lucrări de desfaceri demolări
- Lucrări de izolare a fațadelor, realizarea de tencuieli decorative exterioare, înlocuirea tâmplariei existente din PVC cu geam termopan și rupere punte termica sau cu panouri din PVC, acolo unde este necesar, realizarea de platforme cu scări și cu rampe pentru persoane cu dizabilitati, pentru accesul în clădire, termoizolarea orizontală a clădirii la nivelul podului, etc.).

Lucrări noi – amenajări exterioare la zona de incintă adiacentă clădirii:
- realizarea de trotuare perimetrale
- decuparea de spații verzi în platforma betonată
- lucrări de delimitare incintă la Complexul de Servicii Sociale „Floare de colț” în vederea separării de Școala Specială, acestea având curte comună
- lucrări de delimitare incintă la Complexul de Servicii Sociale „Floare de colț”, în vederea mascării conductelor termice înspre aleea pietonală care asigură accesul către b-dul Constantin Brâncoveanu, pe latura N-V a incintei.


Inapoi 1 ... 41 42 43 44 45 46 47 48 49 ... 58 Inainte

Pagina: 45 of 58

© 2010- 2024 by DGASPCDB | Made by Floppy