Click pentru download comunicat

"Un zâmbet frumos inspiră încredere celor din jur. Dacă este şi sincer, e cu atât mai bine. Când îi zâmbeşti unei persoane o faci să se simtă mai bine!"

Energică, foarte isteaţă, ambiţioasă şi mereu cu zâmbetul pe buze, un zâmbet cald, cuceritor care este împărtăşit de toţi cei din jur, Anamaria a dărâmat toate barierele pe care au încercat să i le pună chiar unii dintre profesorii pe care i-a avut la şcoală.

Încă de când era bebeluş, la doar 5 luni de viaţă, a ajuns în plasament la o familie extrem de iubitoare, care a susţinut-o permanent, din toate punctele de vedere. Deşi aveau o fetiţă de 10 ani, îşi doreau tare mult un al doilea copil şi doamna Cornelia a decis să devină asistent maternal profesionist. Anamaria a fost un copil special de la prima vedere: "A fost şi a rămas acelaşi boboc!", spune cu mândrie soţul doamnei Cornelia despre cea de-a doua fiică, pentru că aşa o consideră cei doi pe tânăra care a împlinit 20 de ani. "Nu pot uita niciodată momentul în care am văzut-o pentru prima dată: era mică, avea o faţă veselă şi râdea... a întins mânuţele către mine, parcă a cerut să vină către mine... Plângeam şi tremuram toată. Parcă am primit un dar de la Dumnezeu. Anamaria ne-a umplut casa, este totul pentru noi, alături de sora ei. Este şi ea tot copilul nostru!" (doamna Cornelia).

De mică a fost foarte curioasă, a pus foarte multe întrebări. "Devenea chiar obositoare uneori. Dacă îi spuneam că nu este bine să facă ceva, trebuia să îi aduc foarte multe argumente pertinente, astfel încât să o conving că este mai bine aşa. A fost o plastilină tare, greu de modelat, dar şi când s-a modelat, aşa a rămas.", îşi aminteşte acum cu zâmbetul pe buze asistentul maternal profesionist. "Fetiţa-băieţel" a fost destul de năzdrăvană în copilărie, dar mereu a fost un elev conştiincios, cu medii peste 9,50 în fiecare an de şcoală şi s-a transformat într-un adult extrem de responsabil, corect, perfecţionist şi care luptă până la final pentru visurile sale, iar "mami" şi "tati" o privesc cu atâta mândrie şi apreciere, greu de descris în cuvinte.

În ciuda rezultatelor sale deosebite, Anamaria s-a lovit permanent de prejudecăţile şi etichetele conturate în societate. Majoritatea profesorilor de la şcoală nu îi dădeau prea multe şanse copilului aflat în plasament: "Îi spuneau profesorii că niciodată nu o să ajungă acolo... Era privită ca un copil în plasament şi nu i s-au dat prea multe şanse.", spune doamna Cornelia şi acum dezamăgită de acele momente. Singurul care a avut mereu încredere în Anamaria a fost dirigintele clasei, din şcoala generală, un om despre care tânăra vorbeşte cu zâmbetul pe buze. "De mică am fost ambiţioasă. Mi-a plăcut să nu pierd, ci să câştig mereu, să lupt pentru ceea ce îmi doresc! În clasa a VIII-a domnul diriginte mi-a spus că el ştie că voi ajunge departe şi să nu ascult ce se spune în jur, ci să învăţ în continuare. Atunci m-am simţit bine!". Anamaria nu a renunţat nicio clipă, iar descurajarea de care a avut parte nu a făcut altceva decât să o ambiţioneze şi mai mult. După ce a intrat la Colegiul Naţional "Ienăchită Văcărescu", din Târgovişte, şi-a vizitat foştii dascăli din şcoala generală şi le-a spus că a reuşit. "Nimeni nu a mai spus nimic în acel moment. M-au întrebat doar ce vreau să fac după liceu şi le-am spus că îmi doresc să studiez Stomatologia. Nimeni nu a mai spus că nu pot ajunge acolo!", îşi aminteşte tânăra.

Cam de la vârsta de 5 ani, Anamaria şi-a exprimat dorinţa de a urma Facultatea de Medicină. A fost atrasă de acest domeniu pentru că interacţiona foarte mult cu doctorii, iar halatele albe i s-au părut "prietenoase", privindu-le prin ochii copilului care avea nevoie de grijă. Fata nu a luptat doar cu prejudecăţile, ci şi cu Diabetul. "Părinţii" i-au fost alături şi din acest punct de vedere. Au dus-o la cele mai bune spitale pentru a-i ţine afecţiunea sub control, deşi posibilităţile financiare au fost limitate. Au susţinut-o în drumul către medicină şi au căutat cei mai buni profesori pentru meditaţii, dascăli care să creadă în copilul aflat în plasament. Visul s-a împlinit, iar Anamaria este studentă în anul II, la Stomatologie, în Craiova. S-a dus într-un oraş nou, unde nu cunoştea pe nimeni. I-a fost greu la început, dar a răzbit, s-a acomodat destul de repede şi şi-a înfrânt frica de necunoscut.

Cel mai bun model i-a fost sora, cu 10 ani mai mare, care este asistent medical tot în domeniul Stomatologiei. Sora ei este fiica naturală a asistentului maternal profesionist. Deşi nu au acelaşi sânge, legătura dintre cele două este indestructibilă: "Sora mea este totul pentru mine. Datorită ei, astăzi citesc cărţi din plăcere. Am luat-o drept model şi datorită caracterului pe care îl are. Chiar dacă eu sunt o fire mai rebelă, ea a fost mereu calmă şi a avut grijă să mă înveţe mereu doar de bine.".

În 2018 a avut parte de experienţa vieţii ei: o călătorie în Australia, la rudele asistentului maternal profesionist. Această experienţă i-a deschis apetitul pentru a cunoaşte lumea şi îşi doreşte să călătorească mai mult pe viitor: "Acolo nu ai cum să te simţi inferior sau să te simţi desconsiderat în vreun fel, aşa cum se întâmplă la noi. La ei contează doar cum gândeşti. Te ajută şi încearcă să te integreze în grupul lor."

Se gândeşte chiar să profeseze în străinătate şi parcă îi surâde ideea de a-şi clădi viaţa profesională în Franţa. În acest moment, prima opţiune a viitorului medic stomatolog ar fi oraşul Cluj, dar spune că se mai gândeşte: "Mi-ar plăcea mai mult să mă specializez şi să profesez în străinătate.". Perseverentă, Anamaria a început să facă practică din primul an de facultate, hotărâtă fiind să se pregătească permanent în perioada facultăţii, astfel încât să devină un profesionist desăvârşit.

Când ia pauză de la cursurile dedicate medicinei, Anamaria cântă sau pictează, pentru a-şi reîncărca bateriile, având şi înclinaţii artistice. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii biologici şi nici nu îşi doreşte acest lucru. Are oricum doi părinţi extrem de iubitori, care i-au oferit totul, pe doamna Cornelia şi pe soţul acesteia. Mai mult decât atât, au venit la pachet şi cu o soră mai mare.

Anamaria este o tânără cu totul deosebită, prin energia pe care o emană, prin capacităţile intelectuale, prin felul în care comunică cu cei din jur. Atunci când participă la o discuţie, chiar şi cu o persoană nouă în viaţa ei, este ca o carte deschisă, iar dorinţa de a-şi depăşi propriile limite este vizibil arzătoare.

Noi ne bucurăm că suntem parte din viaţa ei şi că a primit atât de multă iubire, grijă şi sprijin din partea asistentului maternal profesionist la care am ales să o ducem.

Felicitări, Anamaria! Îţi dorim să rămâi la fel de ambiţioasă şi să ajungi cât mai sus! Suntem convinşi că vei reuşi să realizezi tot ce îţi propui, pentru că eşti o luptătoare!

Click pentru download comunicat

Au fost şi victime şi salvatori! Tinerii din sistemul de protecţie au participat la o lecţie aplicată şi au învăţat să acorde primul ajutor celor din jur, care ar putea avea nevoie. Au învăţat cum trebuie să reacţioneze atunci când unei alte persoane i se face rău și este conștientă sau inconștientă, cum să oprească sângerarea plăgilor, cum să bandajeze o rană sau un membru fracturat.

Toate aceste informații importante le-au aflat de la voluntarii Crucii Roșii - filiala Dâmbovița, Anne-Marie și Beatrice, care le-au explicat cu răbdare fiecare pas pe care trebuie să îl urmeze și le-au făcut demonstrații atât pe manechin, cât și pe ”victime” dintre copiii care s-au oferit voluntari. La rândul lor, adolescenții au exersat cele învățate și s-au declarat pregătiți să intervină în caz de nevoie. Ba chiar și-au exprimat dorința să devină voluntari la Crucea Roșie.

La activitatea găzduită de Complexul de Servicii Sociale Târgoviște Casa Soarelui au participat beneficiarii din cadrul complexului, dar și beneficiarii Complexului de Servicii Sociale Târgoviște Floare de Colț, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Adolescenții au fost foarte receptivi la informațiile noi, au interacționat foarte bine cu voluntarii Crucii Roșii, au pus întrebări și au povestit situații pe care le-au trăit până acum referitoare la mici accidentări sau stări de rău.

Considerăm că astfel de activități aplicate sunt extrem de necesare tinerilor din sistemul de protecție. Interacționând cu specialiști din diverse domenii prind o mai mare încredere în propria persoană și sunt încurajați să învețe să facă lucruri noi. Mai mult decât atât, fiecare moment de învățare poate fi un pas în plus spre dobândirea independenței. Sperăm ca micuții noștri să devină salvatori pe viitor, iar această lecție să le fie de folos.

Click pentru download comunicat

Dornici să îşi găsească un loc de muncă, adolescenţii din sistemul de protecţie socială au făcut un pas înainte pe drumul spre dobândirea independenţei! Atât beneficiarii cu şi fără dizabilităţi din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Floare de Colţ, cât şi cei de la Complexul de Servicii Sociale Târgovişte Casa Soarelui, dar şi mamele găzduite într-un centru maternal din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, au mers la Bursa Locurilor de Muncă, organizată la Târgovişte.

Au aflat care sunt locurile de muncă disponibile, la care se încadrează conform vârstei şi studiilor, şi-au înfrânt timiditatea şi au discutat cu diverşi angajatori, au pus întrebări şi au primit oferte de muncă. Pentru câţiva dintre beneficiari discuţiile au fost fructuoase, iar în zilele următoare se vor prezenta în faţa antreprenorilor care au hotărât să le acorde o şansă.

Tinerii au fost însoţiţi de reprezentanţii centrelor, precum şi de doamna Director General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, Ionela Sandu, care le-au facilitat discuţiile cu angajatorii. "Avem mare încredere în tinerii noştri, îi sprijinim şi îi îndrumăm cât de mult putem. Ne dorim să îi transformăm din adolescenţii energici, veseli şi isteţi în persoane adulte responsabile şi muncitoare!" (Ionela Sandu).

Click pentru download comunicat

"Singurătatea mă apasă! Eram în floarea vieţii când a dat trenul peste mine..."

Viaţa ne rezervă multe surprize, unele plăcute, altele sunt adevărate tragedii! O clipă de neatenţie poate transforma întreaga existenţă într-un coşmar. Povestea beneficiarului nostru este un exemplu care ne pune pe gânduri şi care ne face să preţuim mai mult ceea ce avem, fiecare clipă alături de cei dragi, fiecare plimbare, fiecare pas!

Domnul Costel are 51 de ani, iar meseria sa de bază este cea de cizmar, meserie pe care a practicat-o aproximativ 12 ani. "Am fost cizmar de categoria I! Am învăţat meserie de la tata, a avut cizmăria în casă. Făcea sandale, papuci închişi, ghetuţe, cizmuliţe... Îmi dădea mereu să trag la calapod şi uşor, uşor am învăţat să fac tot.". Vorbeşte cu mândrie despre perioada în care făcea încălţăminte de calitate, pe care clienţii o purtau ani de zile. Spune că după revoluţie meseria de cizmar nu a mai mers, pentru că a apărut încălţăminte de toate felurile în comerţ. Apoi şi-a câştigat existenţa lucrând cu calul şi căruţa: "Am cărat de toate, tot ce era la depozitul de materiale de construcţie." Nu a fost angajat niciodată, deşi are calificare de lăcătuş mecanic.

De 14 ani îşi duce veacul în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, de când a fost ţintuit într-un scaun cu rotile, în urma unui accident de tren, petrecut la Găeşti. Avea doar 37 de ani şi voia să meargă la un prieten, cu trenul, dar nu a mai ajuns la destinaţie, ci la spital. De atunci nu s-a mai ridicat niciodată pe propriile picioare. Era divorţat de ani de zile şi nu îşi refăcuse viaţa. Astfel că a ajuns în centrul de la Pucioasa, unde este printre cei mai tineri beneficiari ai centrului şi este îngrijit conform nevoilor sale: "Nu îmi lipseşte nimic aici, dar singurătatea mă apasă. Dacă nu dădea trenul peste mine m-aş fi recăsătorit, aş mai fi făcut copii...". Are o singură fiică de 27 de ani, cu care nu a mai ţinut legătura de ani de zile. A aflat doar că s-a căsătorit. "Am o fată foarte frumoasă, o poză de fetiţă. Îmi e dor de ea! Poate ne vom mai întâlni vreodată...". Domnul Costel mai are o soră, care îl vizitează împreună cu mama, doar de sărbători: "E bolnavă şi sora, are o grămadă de probleme şi ea...".

Încă de la prima vedere se poate observa că domnul Costel este foarte credincios. Poartă o cruce la gât permanent şi Îl menţionează pe Dumnezeu în orice discuţie: "Sunt un om cu credinţă în Dumnezeu. Am Biblia cu mine, am cărţi de rugăciuni pe care le citesc mereu. Mă rog în fiecare zi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aşa, că am condiţii bune aici, pe care nu le aveam acasă... Mi-a lăsat braţele bune şi mă pot descurca aşa...".

Şi-a acceptat soarta. Are regrete din trecut, dar nu vorbeşte despre ele. Este trist că nu îşi poate trăi tinereţea în mod normal şi că a pierdut poate cei mai frumoşi ani din viaţă în scaunul cu rotile. În ciuda acestei probleme apăsătoare, se bucură de viaţă în fiecare zi şi îşi doreşte o existenţă cât mai lungă: "Îmi doresc multă sănătate, atât! Şi le doresc tuturor multă sănătate şi celor de la centru şi tuturor oamenilor!". Când vorbeşte despre dorinţe nu mai pomeneşte de fiica sa, dar oricât ar vrea să ascundă dorul de aceasta nu poate. I se citeşte pe chip tristeţea. Speră să îl caute când va considera ea că este momentul.

Domnul Costel are şi un talent ascuns, despre care nu ne-a vorbit niciodată, dar cu care ne-a surprins în cadrul unui eveniment din centru. Când acordeonistul Marian Mateescu a mers la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, pentru a-i face o surpriză unui alt beneficiar, domnul Costel l-a acompaniat cu vocea, cântând mai multe melodii cunoscute, din folclorul românesc. Astfel că, cizmarul nostru este şi cântăreţ şi i-a bucurat cu vocea sa pe toţi cei din jur.

Noi îl apreciem pentru energia şi optimismul pe care le are, în ciuda problemei locomotorii. Este un om bun, care a învăţat din propriile greşeli! Este prietenos cu beneficiarii şi cu salariaţii şi se bucură să cunoască oameni noi. Ne dorim să rămână sănătos şi să ne bucurăm de poveştile sale şi de vocea plăcută cât mai mult timp!

Click pentru download comunicat

Sunt cu mingea la picior de dimineaţa până seara şi visează să ajungă fotbalişti de succes, la echipe mari! Modelele lor sunt Lionel Messi, Kylian Mbappe şi Cristiano Ronaldo. Cam aşa începe povestea fraţilor Darius, Ştefan şi Alex, de 15, 13, respectiv 12 ani. Orice discuţie purtată cu aceştia duce către fotbal, marea lor pasiune, despre care vorbesc mereu cu entuziasm şi cu zâmbetul pe buze.

De ceva timp sunt găzduiţi în Centrul de primire în regim de urgenţă, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Casa Soarelui, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Au fost la asistent maternal profesionist şi s-a încercat reintegrarea lor în familia naturală, însă rudele de sânge nu reuşesc să menţină condiţiile bune în care ar trebui să crească cei 3 copii. 

Darius este cel mai mare dintre fraţi, cel mai serios şi responsabil. Este caracterizat de către fraţii săi ca fiind "cel mai bun". Îi ajută pe cei mai mici decât el la orice au nevoie, îi îndrumă şi are grijă de ei. Este un adolescent cu privirea blândă şi vorbeşte puţin, de multe ori doar dacă este întrebat. La rândul său, îi vede pe fraţii săi ca fiind "cea mai pură formă de iubire": "Ei sunt viaţa mea!". Joacă fotbal de mic, cel mai des pe post de mijlocaş: "Când joc fotbal mă simt calm, relaxat, uit de toate problemele... cu familia, neajunsurile... uit de tot!". A jucat doar la echipele şcolilor în care a învăţat, dar îşi doreşte o carieră de fotbalist: "Vreau să ajung la o echipă mare de fotbal, ca Messi, care mereu încearcă să fie cel mai bun!".

Ştefan este cel mai rebel dintre fraţi, cel mai vorbăreţ, dar şi cel mai dur. Darius şi Alex spun despre el că este cel mai puternic. Devine tăcut atunci când trebuie să îşi exprime sentimentele faţă de fraţii săi, preferând să îşi ascundă latura sensibilă: "Păi sunt şi ei tot nişte copii... Nu ştiu ce să spun, sunt fraţii mei, sunt cei mai importanţi...sprijin, refugiu...". Pe terenul de fotbal locul său este în poartă: "Nu trece nicio minge de mine! Pe terenul de fotbal mă simt puternic, mă simt cel mai bine!". Ştefan este şi cel mai harnic dintre cei 3 fraţi. Spune că i-ar plăcea să fie tractorist, să lucreze pământul, iar pe viitor ştie sigur că va munci, dar va juca şi fotbal.

Alex, mezinul familiei este "o adevărată lipitoare", cum îi spun cei din jur. Este cel mai răsfăţat şi cel mai iubăreţ dintre toţi. Spune că nu poate sta fără fraţii săi: "Fraţii mei sunt iubirea, sufletul meu! Darius mă ajută cel mai mult, este bun la suflet, dar mă şi ceartă când nu sunt cuminte. Ştefan este mai dur... dar îl iubesc mult şi pe el", spune hotărât Alex. Pe lângă fotbal, pentru că şi el joacă tot ca mijlocaş, îi place foarte mult să deseneze peisaje şi maşini. Vrea să devină la fel de celebru ca Ronaldo şi visează să joace la o echipă din Franţa.

Cea mai mare dorinţă a celor 3 fraţi este să trăiască într-o familie completă! Între timp, îşi pun ghetele de fotbal şi se pregătesc să devină cei mai buni fotbalişti. Sunt caractere atât diferite, dar se completează perfect atât pe terenul de fotbal, cât şi în viaţa de zi cu zi! Deşi nu spun, se iubesc atât de mult încât devin extrem de geloşi când pe unul dintre fraţi îl lovesc fiorii dragostei şi celorlalţi doi li se pare că nu le mai acordă suficientă atenţie.

Împreună sunt puternici şi reuşesc să depăşească toate momentele dificile. Sunt cu zâmbetul pe buze mai mereu, în ciuda situaţiilor grele pe care le-au trăit. Se bucură de zilele în centru, pentru că "aici sunt condiţii foarte bune faţă de ce era acasă".

Nouă ne sunt tare dragi, îi susţinem să îşi urmeze visurile şi încercăm să îi orientăm către echipe de fotbal care fac performanţă!