Accesibilitate

Marire font / Micsorare font

Contact

STRATEGIE 2021 - 2027

STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE

Procedura operationala atestare AMP

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:


Director general
jr. Ionela Sandu

joi,
ora 13.00

Director general adjunct
ec. Ionela Șerban

miercuri,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent
tel. 119 si (0245) 983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

Protectia datelor cu caracter personal

A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal

Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

AUDIT PUBLIC INTERN

Noutati

Adulții cu dizabilități de la Centrul de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” Gura Ocniței, din cadrul Dgaspc Dâmboviţa, au petrecut câteva zile la mare.
13.09.2022

Este greu să descriem în cuvinte bucuria adulților cu dizabilități de la Centrul de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” Gura Ocniței, din cadrul Dgaspc Dâmboviţa, după câteva zile petrecute la mare.

Au fost în vacanță, iar pentru unii dintre ei a fost prima întâlnire cu marea. La vederea infinitului albastru au rămas fără cuvinte, iar emoțiile lor ni le-au transmis și nouă. Au spus că au simțit furnicături prin tot corpul în fața unui asemenea peisaj frumos. Zâmbetele lor au spus totul! S-au bucurat din plin de fiecare moment petrecut pe malul mării, și-au făcut prieteni noi, iar acum vorbesc doar despre vacanța lor minunată. Sejurul s-a încheiat cu o plimbare pe faleza Cazino Constanța.

Asemenea bucurie nu ar fi fost posibilă fără sprijinul ”familiei Toneli” și al firmei BDO TAX SRL BUCUREȘTI. Mulțumim din suflet sponsorilor, pentru generozitate și pentru că s-au gândit la cei care nu au avut norocul de a merge în vacanță la mare până acum.

Totodată, le mulțumim și gazdelor atât de primitoare și de răbdătoare, care s-au împrietenit imediat cu adulții cu dizabilități.

Carmen și Adrian Vîrtopeanu și-au deschis ușile și sufletele pentru grupul de turiști speciali și le-au oferit un sejur special.

A fost magic!
Mulțumim tuturor!



Proiect "Egalitate în diversitate! - iniţiativa pentru reducerea inegalităţilor şi promovarea incluziunii sociale în judeţul Dâmboviţa"
17.08.2022

400 de pliante, 400 de bloc notes, 400 de pixuri şi 20 de planuri de acţiune destinate combaterii/reducerii discriminării/inegalităţilor şi promovarea incluziunii sociale, diversităţii şi înţelegerii interculturale au fost împărţite copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, din cadrul centrelor rezidenţiale din subordinea DGASPC Dâmboviţa.

Acestea au fost distribuite în cadrul proiectului "Egalitate în diversitate! - iniţiativa pentru reducerea inegalităţilor şi promovarea incluziunii sociale în judeţul Dâmboviţa", implementat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Copiii şi adulţii instituţionalizaţi se bucură zilnic de materialele primite, atunci când participă la activităţi instructiv-educative şi de relaxare.



Experienţă inedită pentru adolescenţii de la Complexul de Servicii Târgovişte "Floare de Colţ"!
28.07.2022

Experienţă inedită pentru adolescenţii de la Complexul de Servicii Târgovişte "Floare de Colţ"! Tinerii au mers pentru prima dată într-o închisoare, în vizită. Au avut ocazia să vadă cum arată Penitenciarul Găeşti, din interior, să vadă exact cum trăiesc persoanele private de libertate.

Au aflat atât de la personalul penitentciarului, cât şi de la persoane care ispăşesc o pedeapsă privativă de libertate, acum în regim deschis, care este programul zilnic în interiorul instituţiei, cât de importantă este disciplina şi ce beneficii poate aduce, precum şi cât de valoroasă este libertatea.

Adolescenţii au stat faţă în faţă cu doi foşti traficanţi de droguri şi au aflat poveştile de viaţă ale acestora. Au ascultat cum cei doi bărbaţi au pierdut ani preţioşi şi momente care nu mai pot fi întoarse, în câteva clipe de slăbiciune, atunci când au decis să consume şi să vândă/distribuie substanţe interzise. Acum, experienţele lor sunt lecţii importante pentru cei din jur şi, în mod special, pentru tinerii atât de vulnerabili în faţa ispitelor.

Adolescenţii au fost uimiţi de cele văzute şi auzite, iar experienţa este extrem de importantă, conştientizând că pot evita să ajungă într-o astfel de instituţie, stând departe de anturajele nepotrivite.

Vizita la Penitenciarul Găeşti a fost organizată de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul IPJ Dâmboviţa.

Mulţumim pentru această experienţă şi organizatorilor şi gazdelor!



Subiecte abordate de grupul de lucru format din specialiști DGASPC Dâmbovița, în colaborare cu IPJ Dâmbovița - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității; cu DGA, cu IJJ Dâmbovița și cu ISU Dâmbovița
29.06.2022

NU acceptați să fiți victime ale violenței domestice! Viața poate fi și altfel.

NU tolera acte de violență domestică în jurul tău! Poți salva o viață cu un simplu apel către autorități.

NU îți expune viața personală pe rețelele de socializare! Oricând poți deveni ținta hoților.

NU accepta mită! Nu oferi mită! Îți riști libertatea, care este neprețuită.

NU accepta să fii martor la fapte de corupție! Stă în puterea ta să schimbi ceva.

NU te expune la soare în zilele caniculare!

Sunt doar câteva dintre subiectele abordate de grupul de lucru format din specialiști DGASPC Dâmbovița, în colaborare cu IPJ Dâmbovița - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității; cu DGA, cu IJJ Dâmbovița și cu ISU Dâmbovița. Specialiștii s-au întâlnit cu cadre didactice, cu angajați ai Primăriei și cu persoane implicate în activitățile sociale din comuna Nucet.

Principala tema abordată a fost prevenirea violenței domestice și conștientizarea acestui fenomen, în continuă creștere. Nu toate victimele au curajul să iasă din situația dificilă în care se află, însă, cei din jur pot fi salvatorii lor. Orice act de violență asupra copiilor sau adulților poate fi semnalat la poliție, la 112, sau la 119 - Telefonul Copilului. DGASPC Dâmbovița are servicii sociale dedicate victimelor violenței domestice, inclusiv pentru cuplurile mamă-copil, atât rezidențiale, cât și de consiliere psihologică, juridică și vocațională. Centrul de recuperare pentru victimele violenței domestice are o capacitate de 15 locuri. De asemenea, instituția este partener în cadrul Proiectului ”VENUS - Împreună pentru o viață în siguranță!”, prin care s-a înființat locuința protejată cu o capacitate de 6 locuri!


În cadrul întâlnirii a fost prezentată și platforma dedicată depunerii documentelor, pentru beneficii în domeniul asistenței sociale, realizată de Consiliul Județean Dâmbovița și DGASPC Dâmbovița, prin Proiectul ”DINAMIC - Interacțiuni la nivel administrativ între modernizare, interconectivitate, competențe”. Dâmbovițenii care au nevoie de servicii sociale poate nu se vor descurca singuri să depună documente on-line, imediat ce platforma va fi activă, însă, ne bazăm pe sprijinul primăriilor din județ pentru ca oamenii, în special cei cu dizabilități, să ne poată transmite documentele în mediul virtual, fiind astfel scutiți de drumuri lungi și anevoioase.



O nouă întâlnire cu asistenții maternali profesioniști a avut loc în comuna Lucieni.
27.06.2022

Pentru că și asistenții maternali sunt lucrători sociali, considerăm că sunt unii dintre cei mai buni mesageri în teritoriu, transmițând informațiile mult mai ușor decât autoritățile județene. Astfel că, o nouă întâlnire cu asistenții maternali profesioniști a avut loc, de această dată, în comuna Lucieni.

Evenimentul a fost organizat de DGASPC Dâmbovița, în colaborare cu ANITP Ploiești, IPJ Dâmbovița - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Primăria Lucieni. Începutul a fost făcut chiar la sediul DGASPC, unde primele informații au fost oferite managerilor de caz pentru copii, dar și pentru asistenții maternali profesioniști. La întâlnirea de la Lucieni au participat 160 de persoane, asistenți maternali și copii cu măsură de protecție specială, din localitate și împrejurimi.

S-a discutat despre importanța sesizării situațiilor de violență domestică și a oricărei formă de abuz, neglijare, exploatare către autoritățile competente.

Un simplu apel la 112 - nr. unic de urgență sau la 119 - Telefonul Copilului poate însemna salvarea unei vieți!

Soluții sunt pentru orice situație, iar noi suntem aproape de fiecare victimă și o vom ajuta să depășească traumele trăite!

Mulțumim tuturor pentru prezență și pentru deschiderea arătată pentru a fi alături de cei care nu au curajul să iasă singuri din situația dificilă în care se află!

Mulțumim autorităților pentru că sunt alături de noi!

Mulțumim Primăriei Lucieni pentru găzduire și susținere!



Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 93 Inainte

Pagina: 6 of 93

© 2010- 2024 by DGASPCDB | Made by Floppy